Sunt toate produsele lucrate manual?
Da.
Fiecare obiect MicaCera trece prin mâna noastră în toate etapele importante ale realizării sale: de la idee și prototip, până la finisare, decorare și ambalare.
Folosim tehnici moderne precum modelarea 3D și imprimarea 3D, însă exclusiv în etapa de dezvoltare a produselor. Acestea ne ajută să realizăm prototipuri și matrițe proprii, reducând timpul necesar pentru a ajunge la forma pe care ne-o dorim. Nu cumpărăm matrițe standard și nu folosim produse prefabricate – fiecare model este dezvoltat în atelierul nostru.
Odată realizată matrița, începe procesul ceramic propriu-zis.
În funcție de obiect, piesele sunt obținute prin turnare sau presare în matrițe, apoi sunt finisate manual și decorate folosind una sau mai multe dintre următoarele tehnici:
- pictură manuală;
- amprentare;
- decal ceramic monocrom sau policrom;
- decor cu aur sau platină aplicat manual;
- decal ceramic cu aur sau platină.
Fiecare etapă este urmată de una sau mai multe arderi în cuptor, iar unele produse trec prin patru sau chiar cinci cicluri de ardere până ajung la forma finală.
Tehnologia ne ajută să construim mai bine. Însă răbdarea, experiența și atenția la detalii rămân, în continuare, cele care dau personalitate fiecărui obiect.
De ce nu exista doua piese identice?
Pentru ca fiecare obiect trece prin mana omului.
Portelanul este un material care reactioneaza permanent pe parcursul procesului de productie. In timpul uscarii si al arderii pot aparea mici deformari naturale, usoare ovalizari sau diferente de volum, specifice ceramicii realizate manual. Aceste transformari sunt firesti si nu pot fi reproduse identic de la o piesa la alta.
La fel se intampla si cu decorul. Glazurile cu efect pot avea nuante usor diferite de la un cuptor la altul sau chiar intre doua obiecte arse in acelasi ciclu. Pictura manuala, aplicarea aurului sau a platinei si celelalte tehnici de decorare poarta, inevitabil, amprenta celui care le realizeaza.
Oriunde intervine mana omului vor exista mici diferente. Tocmai acestea fac ca fiecare obiect sa fie unic.
Intr-o productie industriala, majoritatea etapelor sunt automatizate, iar obiectele sunt realizate pentru a fi cat mai identice intre ele. In atelierul MicaCera alegem un alt drum. Folosim tehnologia acolo unde ne ajuta sa obtinem forme precise si matrite de calitate, insa fiecare obiect este finisat si decorat manual. De aceea, doua piese nu vor fi niciodata perfect identice, chiar daca provin din aceeasi matrita.
Aceste mici variatii nu sunt defecte, ci fac parte din caracterul fiecarui obiect si reprezinta una dintre cele mai frumoase trasaturi ale lucrului manual.
Din ce sunt realizate produsele?
Produsele MicaCera sunt realizate din portelan de inalta calitate, folosind doua tipuri de material, in functie de tehnica de lucru si de specificul fiecarui obiect:
- portelan de turnare, utilizat pentru majoritatea pieselor obtinute prin turnare in matrite;
- portelan de modelaj, folosit pentru elementele modelate manual sau pentru anumite detalii constructive.
Ambele tipuri de portelan sunt arse la aproximativ 1260°C, temperatura la care materialul capata rezistenta, densitate si finetea caracteristice portelanului.
Pentru glazurare folosim exclusiv glazuri food-safe, sigure pentru contactul cu alimentele. Majoritatea colectiilor sunt finisate cu glazuri lucioase, insa utilizam si glazuri cu efect, care ofera suprafete cu texturi, nuante si finisaje variate, fiecare cu personalitatea sa.
Decorurile sunt realizate prin mai multe tehnici, in functie de colectie:
- pictura manuala;
- decor ceramic monocrom sau policrom;
- decor aplicat cu aur sau platina coloidala;
- decal ceramic, inclusiv decor cu aur sau platina.
Pigmentii ceramici folositi pentru pictura si alte decoruri sunt aplicati sub stratul de glazura, fiind astfel protejati de suprafata vitrificata a obiectului. Decorurile aplicate prin decal ceramic sunt fixate printr-o ardere suplimentara, la temperaturi cuprinse intre 750°C si 880°C, devenind parte integranta a suprafetei ceramice.
Toate materialele si tehnologiile utilizate sunt alese astfel incat produsele sa fie sigure pentru utilizarea pentru care au fost create, respectand recomandarile de intretinere specifice fiecarei colectii.
Ce este aurul coloidal?
Aurul coloidal este un decor ceramic profesional aplicat manual prin pictura/desen sau decal, adica transfer de grafica printata in aur/platina.
Se fixeaza pe obiect printr-o ardere separata la 750°C - 880°C
Dupa ardere devine permanent, insa necesita o utilizare atenta pentru a-si pastra stralucirea.
Produsele pot fi folosite zilnic?
Da. De fapt, acesta este si indemnul nostru.
Ne dorim ca obiectele MicaCera sa faca parte din viata de zi cu zi, nu sa ramana pastrate intr-o vitrina. Credem ca o cana preferata isi gaseste locul pe masa in fiecare dimineata, iar o farfurie frumoasa merita folosita, nu doar admirata.
Pot fi spalate in masina de spalat vase?
In ceea ce priveste intretinerea, recomandarea clasica pentru produsele decorate cu aur sau platina este spalarea manuala. Aceasta este cea mai sigura metoda pentru a pastra decorul impecabil cat mai multi ani.
Totusi, stim foarte bine cum arata ritmul vietii de zi cu zi. Daca ajungi sa alegi intre a folosi un obiect frumos sau a-l lasa in dulap pentru ca nu poate fi spalat decat manual, exista riscul sa nu te mai bucuri niciodata de el.
Din experienta clientilor nostri, exista produse care au fost spalate exclusiv la masina de spalat vase ani la rand, fara modificari vizibile ale decorului. Exista insa si situatii in care uzura a aparut mai repede. Rezultatele depind de foarte multi factori: tipul detergentului, programul ales, temperatura apei sau frecventa spalarii.
Din acest motiv, nu putem garanta un comportament identic in toate situatiile.
Recomandarea noastra este una de bun-simt:
- foloseste produsele fara teama;
- daca este nevoie, le poti spala ocazional in masina de spalat vase;
- daca alegi sa folosesti exclusiv masina de spalat vase, recomandam programe delicate si detergenti cat mai putin abrazivi.
Pot introduce produsele in cuptorul cu microunde?
Singura recomandare pe care o consideram esentiala este sa nu folosesti in cuptorul cu microunde produsele decorate cu aur sau platina, deoarece decorul metalic nu este compatibil cu acest tip de utilizare.
Mai presus de toate, ne dorim ca produsele MicaCera sa fie folosite. Obiectele create cu grija capata valoare prin momentele in care fac parte din viata ta, nu prin timpul petrecut pe un raft.
Mai bine folosesti obiectele si le iubesti ani de zile, chiar daca decorul se va estompa putin in timp, decat sa le pastrezi perfecte intr-o vitrina.
Cum intretin bijuteriile?
Bijuteriile MicaCera imbina portelanul cu elemente metalice din inox, inox placat cu aur sau alte accesorii. Fiecare material are nevoie de putina atentie pentru a-si pastra frumusetea in timp.
Regula de baza
Exista o regula simpla pe care o recomandam tuturor:
Bijuteriile sunt ultimele pe care le pui si primele pe care le scoti.
Cu alte cuvinte, aplica mai intai produsele cosmetice, parfumul, crema hidratanta sau crema cu factor de protectie solara, lasa-le sa intre in piele, iar abia apoi pune bijuteriile. La finalul zilei, procedeaza invers.
Aceasta regula simpla prelungeste considerabil viata atat a elementelor metalice, cat si a decorului din aur sau platina.
Ingrijirea elementelor metalice
Pentru a pastra aspectul elementelor metalice:
- evita contactul direct cu parfum, creme, produse cosmetice sau fixativ;
- pastreaza bijuteriile intr-un loc uscat;
- curata-le ocazional cu o carpa moale si uscata;
- evita contactul prelungit cu apa din piscine sau alte substante chimice.
Inoxul este un material foarte rezistent, insa finisajele aurite isi vor pastra aspectul mai mult timp daca sunt protejate de substante abrazive si produse chimice.
Ingrijirea portelanului
Portelanul este un material surprinzator de rezistent pentru utilizarea zilnica, insa ramane un material ceramic.
Pentru a evita deteriorarea lui:
- evita socurile mecanice si loviturile;
- manipuleaza bijuteriile cu grija atunci cand le pui sau le scoti;
- daca obisnuiesti sa te pregatesti in baie, iti recomandam sa asezi un covoras moale in dreptul oglinzii sau al lavoarului.
Cele mai multe accidente se intampla chiar in momentul in care cerceii sunt asezati in ureche si sunt scapati pe gresie. Un gest atat de simplu poate salva multe perechi de bijuterii.
Atentie in sezonul estival
Cremele cu factor de protectie solara (SPF), uleiurile pentru corp si alte produse cosmetice pot afecta, in timp, luciul decorului din aur sau platina.
Recomandam aplicarea acestor produse inainte de a pune bijuteriile si evitarea contactului direct al acestora cu decorul metalic.
Somn, mare si plaja
Nu recomandam purtarea bijuteriilor in timpul somnului. Pe langa riscul de a le lovi accidental, pot fi solicitate inutil prinderile si elementele metalice.
Daca alegi sa porti bijuteriile la mare, nu este o problema. Totusi, dupa contactul cu apa sarata si nisipul, recomandam sa le clatesti usor cu apa curata, sa le stergi delicat si sa le lasi sa se usuce complet inainte de a le depozita.
Curatarea
Pentru curatare este suficienta o carpa moale, uscata sau usor umezita.
Nu folosi bureti abrazivi, detergenti agresivi sau produse destinate lustruirii metalelor.
Bijuteriile sunt facute pentru a fi purtate
Mai presus de toate, ne dorim ca bijuteriile MicaCera sa faca parte din viata ta de zi cu zi.
Credem ca obiectele frumoase nu trebuie pastrate intr-o cutie sau intr-o vitrina. Ele sunt create pentru a fi purtate, iubite si folosite.
Poarta-le, bucura-te de ele si lasa-le sa adune amintiri alaturi de tine. Cu putina grija, isi vor pastra frumusetea multi ani.